sâmbătă, 28 august 2010

Viata ca o puscarie.

Ma uitam adesea la televizor, la familie si in jur. Omul numai poate sa respire in propiul sau colt. Timpul ii sunt catusi, iar imprejurarile gratii. Ma gandeam la prietena mea, si la scumpul sau tata, cum banul decide cand si cum sa zambim. Tatal prietenei mele pentru familie de ani de zile munceste fara a-si lua un concediu pentru o odihna sufleteasca,fizica si mentala. Nu poate respira cum am zis, din cauza timpului si a imprejurarilor. Si apreciez acest om foarte mult, pentru efortul sau de a-si sustine fiica la facultate si restul familiei, dar pentru ce este acest om vinovat, cand statul ar putea sa-i ofere mijloace si substanta financiara pentru a duce un trai fara catusi? Un alt exemplu care ma doare la fel de mult, este acel al memei mele care anul acesta nu si-a permis o vacanta langa cei dragi, din cauza serviciului. Esentialul pe care vreau sa-l scot la suprafata ar fi ca omul este obligat sa munceasca ca un rob pentru propiile nevoi, uneori pana la epuizare, iar unii "smecheri" se lafaiesc in bani murdari, si la sfarsit de viata, inchid ochii fara nici o grija. Spun asta, pentru ca in aceasta tentativa asta de tara, oamenii mai mor si cu grija ca nu au avut ce sa le ofere copiilor lor, un trai mai bun, si ca robia muncii va deveni ceva ereditar. Nu ma intelegeti gresit, iubesc munca, munca fiind ceva natural si de care suntem legati, dar munca in exces, fara o pauza pentru fizic si minte, e o adevarata crima. Totodata iubesc si apreciez pana in ultimul detaliu cei care fac asta si nu isi lasa familia si pe cei dragi la greu in favoarea egoismlui, si sa aleaga "statul degeaba". Cum am spus principalele persoane sunt mama mea, parintii prietenei mele si una dintre matuse. Probabil m-am facut inteles si vreau sa ma repet incheind cu o simpla idee. Statul de cacao, cum foloseste prietena mea acest cuvant, nu furnizeaza conditii bune de munca, si obliga omul indirect prin saracie sa munceasca in ciuda posibitatilor fizicului uman, pana la epuizare, iar unii stau si isi numara contul plin din banca, bineinteles cu bani murdari si nemunciti. Cam gresit inclinata aceasta balanta, si cam nedrept. Multumesc Lui Dumnezeu ca inca mai tin in putere acesti oameni care muncesc pentru cei din jur, si sper sa ma sustina si pe viitor pe mine si familia mea. O seara buna.

2 comentarii: