joi, 2 septembrie 2010

Copilaria mea..

Imi trec prin minte, ca niste scurt metraje, clipele dulci din copilarie. Erau zile minunate cand gatuiam copacii dupa mere,pere si cirese, iar in zilele cand aveam noroc prindeam visine, struguri si pepenii incercati si refuzati din tarabale de langa piata. Ironic era ca cu totii aveam ce manca acasa, eram copii ingrijiti, dar cand veneam seara, veneam la fel de negri, ca cei de varsta noastra de prin Congo. Jucam cu totii ratele si vanatorii, ascunsa, prinselea si un joc inventat de noi in cartier numit "raioasa", jucam pana ne oboseau picioarele, pana ne navalea foamea si pana ne strigau parintii ca era ora de venit acasa. Cu toate astea imi amintesc de zilele de vara ale copilariei mele, unde mergeam cu totii pe Cuejdi, un rau, ca sa zic asa, cimentat pe o parte si pe cealalta a raului, si ne distram jucand fotbal de pe un mal pe celalalt. Uneori mai fugeam dupa minge cu lacrimi in ochi, pentru ca numai prindeam alta, nici poate cand lua parintii unora din noi salariul. Copilarie? Am avut-o, si ma simt mandru de ea. Imi amintesc de zilele cand ne suiam prin copaci, care poate mai sus, cand legam cate o franghie de crengile copacilor, si eram cu totii Tarzan. Zilele cand ne jucam cu masinutele langa copaci, sapam in pamant si faceam garaje, iar cand vedeam acasa, ne asteptau o mama buna de bataie.. Mai erau zilele de vara cand ne udam cu apa, si fugeam unii dupa altii ca un gen de hotii si bardistii, tot cartierul, obosind si in cele de urma ramannd fara din cauza setei. In zilele cand ramaneam putini, pentru ca unii dintre noi aveau norocul sa plece la mare, ne distram cand mergeam cu totii la un prieten si de pe geam aruncam in oameni baloane si pungi cu apa, cartofi si oua, rosii ce ne mai cadea la mana. Era amuzant! Iar in incheiere, sa vorbesc cum jucam cu totii "romaneasca, nemtoica, 21a si miuta" in gradina din fata blocului unde ramasesara gardurile ruginite, iar cateodata se mai intampla sa spargem geamuri, care din pacate, NU, se intampla mereu, loveam in geamuri, oameni, masini si unde mai aveam ghinion. Ar mai fi foarte multe de spus, despre copilaria mea, una simpla, dar etichetata de fericire. Dar sper ca am spus in substanta. Ce este copilaria? Ceva ce nu se poate cumpara, ceva ce nu tine cont de rasa, ceva ce face parte din evolutie.. Dar din pacate, acum pot vorbi despre copilarie, doar ca o amintire.

Un comentariu:

  1. Copilăria. Singurul paradis pierdut.


    Daca pierdem cu adevarat ceva in viata este copilaria. Mereu ne va fi dor de ea! Pacat ca copii din zilele noastre se maturizeaza mult prea repede din cauza tehnologiei si a parintilor care pana si ei vor ca , copilul lor sa fie "in trend".
    Stim si noi ca copilaria astazi nu mai e ce a fost candva...


    Te iubesc:*

    RăspundețiȘtergere