Arta de a spera..

Mi-am dorit de mic sa am o sumedenie de slujbe, pentru ca am fost educat in a fi un om caruia ii place munca, un om caruia ii place echilibrul si nu extremele, un om care iubeste, un om care respira speranta, un om care il iubeste pe Dumnezeu si il pune inainte de toate, precum un punct de reper. Mi-am dorit deseori sa devin poet, medic, politist, avocat, realizator tv, cantaret pop si chiar si gentilom, pentru ca la acea varsta credeam ca pentru a fi un gentilom trebuie sa lupti, imaginandu-mi ca voi lucra toata ziua in costum, voi mirosi impecabil si voi rosti toata ziua "Buna seara, doamna, cat de minunat aratati astazi, iubiti?" Sincer au mai fost multe meserii la care am sperat de mic sa le imbrac, dar din pacate am esuat inainte de a ma gandi de unde sa incep. Oarecum acum sper, sper sa ajung fotbalist, de ce nu un antrenor de succes sau chiar si un profesor de sport. La asta sper acum, la asta cred ca as putea reusi sa obtin un zece incotenstabil. Dar m-am gandit astazi, de ce sa speri? Pentru ce..? Cand? Cand eram mai pusti, bunicul meu mi-a promis ca va fi in tribune la primul meu meci, si va fi acolo sa ma sustina si sa impart si cu el fericirea unui gol. Tocmai cam invers, am reusit sa fiu capitan intr-un meci, la o echipa buna, mult peste nivelul la care eram atunci cand bunicul meu traia, minunat! Am dat si gol, dar nu m-am bucurat.. bunicul meu lipsea din tribune.. Alte dezamagiri create de catre SPERANTA, am mai avut, si poate chiar zilnic, plec seara mahnit, descurajat si fara cheful de a ma mai trezi a doua zi. NU e nimic minunat in a spera, daca sperantele mor ultimele, de ce sa moara omul inaintea lor? As putea spune ca viata de cacao, ne anuleaza tot, si nu Romania si oamenii care conduc, nu infrastructura si inginerii care au inventat iaurtul cu ciocolata expirat, viata in substanta ei, NU ne lasa sa avem tot, dar din pacate, noi speram la TOT. Deci eu va intreb, merita sa te mai duci la somn cu o speranta legata de ceea ce iubesti, daca pe zi ce trece totul coboara in jos? Merita sa-ti mai pui sufletul sa munceasca atunci cand afara cerul geme de nori negri, iar tu speri.. si atat, la o raza de soare pe strada inimii tale? Nu sunt de piatra, dar m-am saturat sa-mi fixez sperantele, uneori in nimic, AM neajunsuri sufletesti si poate de asta orice rezultat intarzie sa apara. Solutia ? Devii un NIMENI, respiri NIMIC, pentru ca te-ai nascut din nimic, mananci NIMIC, te gandesti la nimic si speri la NIMIC, pentru ca esti un NIMIC! Ori te rogi la Dumnezeu cum fac eu in fiecare seara, ca urmatorea rugaciune sa o fac cu un zambetul marcat pe chip. In rest, o vorba veche cu care sa inchei "Daca nu aveti speranta, cumparati-va una!". Numai bine si va salut cu mult respect, sperati in continuare, pentu ca din nimic nu puteti pierde nimic!